CARE AU FOST MODALITATILE DE FRAUDARE ALE ALEGERILOR?

Apr 22nd, 2009 | De basarabialazi.ro | Categoria: ANALIZE & OPINII

Imediat după anunţarea primelor rezultate ale alegerilor parlamentare din 5 aprilie, liderii mai multor partide de opoziţie au lansat ideea fraudarii alegerilor. A doua zi ei au reluat această idee cu mai multa vehementa, au venit cu noi declaraţii precum că nu recunosc rezultatele alegerilor şi au început să ceară organizarea de alegeri anticipate. Mesajul liderilor de opoziţie a fost preluat de mii de tineri, care au demarat acţiuni de protest. Astfel, s-a ajuns la o situaţie cînd mulţi vorbesc de faptul că alegerile au fost fraudate, dar prea puţini dau informaţii concrete în acest sens. Cum totuşi puteau fi  fraudate alegerile?

Potrivit opoziţiei, cele mai multe posibilităţi comuniştii le-au avut prin introducerea a 200 mii de alegători în plus în listele de votare, comparativ cu alegerile precedente. Liberalii, spre exemplu, susţin că Ministerul Dezvoltării Informaţionale a tipărit, înainte de alegeri, 200 mii de fişe de însoţire suplimentare la buletinele de vot şi în baza lor s-a votat de mai multe ori. Acest lucru a devenit posibil dat fiind faptul că persoanele ce au primit aceste fişe de însoţire din timp au fost plasaţi la evidenţă temporară falsă în apartamente în Chişinău, Bălţi, Cahul alte oraşe mari. Liberalii chiar au oferit exemple concrete în acest sens.

O altă posibilitate de falsificare a alegerilor a constat, în opinia opoziţiei, prin includerea în listele de votare a persoanelor decedate şi a celor plecate peste hotare. Înainte de alegeri, Serviciul de grăniceri a prezentat date potrivit carora peste hotare s-ar afla peste 600 mii de cetăţeni ai Moldovei. Opoziţia susţine că în locul acestor persoane au votat altele, cărora din timp li s-au oferit actele de identitate necesare. Unii reprezentanţi ai opoziţiei au invocat exemple concrete cînd oamenii au găsit în listele de votare rude şi apropiaţi, aflaţi peste hotare, dar care figureaza ca au votat în Moldova.

O a treia posibilitate de falsificare a rezultatelor alegerilor, în opinia opoziţiei, au constituit-o listele suplimentare. Potrivit acesteia, în unele localităţi în listele de votare suplimentare au fost incluse pînă la 40% din numărul total de alegători, pe cînd experienţa internaţională arată că limita admisibilă în acest caz este de maximum 10%.

O a patra posibilitate de falsificare a alegerilor este votarea cu urna mobilă. Opoziţia susţine că a depistat o mulţime de cazuri cînd persoane anonime au solicitat urna mobilă pentru alte persoane, care erau singure în stare să se deplaseze la secţia de votare. Opoziţia presupune că acestea au fost vizitate acasă şi li s-a spus să voteze pentru PCRM.

În general, opoziţia crede că fraudarea pusa la cale de comunişti au vizat circa 15% din voturile alegătorilor. În special, se atrage atenţia asupra numărului de voturi luate de comunişti în capitală - peste 40%, ceea ce este mai mult decît toate principalele partide de opoziţie luate împreună. Acest lucru este straniu pentru că PCRM niciodată nu a avut poziţii puternice în capitală. Dovada stau alegerile locale unde comunistii au pierdut fara drept de apel primaria municipiului Chisinau.

Opoziţia priveşte cu suspiciune şi votul pentru comunişti din Găgăuzia, dar şi din unele oraşe cu număr de populaţie relativ mare.

Opoziţia a lansat acuzaţii serioase la adresa guvernării privind fraudarea alegerilor. Ramane de vazut daca dovezile prezentate pana acum vor fi considerate veridice si valabile pentru Curtea Constitutionala a R.M. precum si pentru organismele internationale.

BasarabiaLaZi (folosind informatii INFOTAG)

Cuvinte cheie: