Un simbolism malefic: anul 2012, când se împlinesc 200 de ani de la anexarea de către Rusia ţaristă a unei jumătăţi din Ţara Moldovei, a debutat în R. Moldova cu împuşcarea tânărului Vadim Pisari de către un ofiţer rus, „pacificator”.

Crima a fost comisă în prima zi a anului 2012, adică pe 1 ianuarie, dimineaţa…

S-au scurs 200 de ani de la acea istorică „pace de la Bucureşti”, în urma căreia una dintre cele mai mari şi mai frumoase ţări româneşti, Ţara Moldovei, a fost tăiată în două de ruşi. Trupul tăiat în două sângerează şi astăzi, şi aceasta nu e o metaforă. Dovadă e şi sângele vărsat de tânărul din Pârâta, la „punctul de control” de lângă Vadul lui Vodă, pe 1 ianuarie, spălat apoi de poliţiştii moldoveni… Iată o ştire laconică, dar zguduitoare, publicată de „ZdG”: „Poliţiştii moldoveni care s-au deplasat la locul crimei de la Vadul lui Vodă nu au explicat presei nimic despre cele întâmplate. După ce au luat probe şi au făcut fotografii la faţa locului, ei au ridicat maşina ciuruită de gloanţele soldaţilor ruşi şi au spălat sângele lui Vadim Pisari, scurs pe asfalt lângă blindata cu însemne ruseşti de pe podul de la Vadul lui Vodă”. Ştirea se asemănă cu un reportaj de pe front: maşini ciuruite de gloanţele soldaţilor ruşi, sânge scurs pe asfalt, blindate cu însemne ruseşti… Şi toate acestea au în timp un singur punct de pornire: anul 1812. În aprecierea evenimentelor istorice nu se recomandă să aplicăm modul condiţional: ce ar fi fost dacă…? Şi totuşi, în cazul lui 1812 ne putem permite aceasta, fiindcă ne dăm lesne seama unde eram şi cum eram astăzi noi, moldovenii români din stânga Prutului, dacă nu exista acel tragic an 1812…
Am mai scris despre acest subiect, astăzi însă, când am intrat în anul „jubiliar” 2012, doresc să revin, chiar să repet unele lucruri, fiindcă şi în cazul dat repetarea este muma învăţăturii.

Revolutia impotriva lui Traian Basescu. Asa au titrat unele televiziuni sau site-uri de stiri. In timp ce “aialalti”, cealalta parte a presei, tacea chitic si scria despre banii si mafia din PSD.

Evident, increngaturile ticalosilor sunt transpartinice, dar ce e nou in asta, cand Cotroceniul este asediat intr-un prim mars autentic de protest?

Din fericire, au existat si cateva voci echilibrate care nici nu proclamau victoria impotriva “dictatorului”, nici nu vorbeau despre fete, flori, baieti in timpul protestelor.

Nu sunt de acord cu teza imbratisata de majoritatea ca Traian Basescu a facut cea mai mare greseala din cariera sa. Dimpotriva chiar. Cred ca presedintele si-a salvat pielea in ultimul moment. Prin anuntul retragerii proiectului de Lege a Sanatatii, a reusit sa inabuse din fasa un val de proteste urias, care probabil ca s-ar fi propagat si mai vartos si profund, daca ar fi continuat razboiul cu Arafat.

De la acest nume al unui doctor roman de origine palestiniana i s-a tras lui Basescu tot raul. Vineri, 13 ianuarie 2012, chiar a fost un Black Friday.

Si nu doar pentru presedinte. In timp ce agentia Standard & Poor’s decadea ratingul a noua state din UE, printre cele mai importante Franta, Italia, Austria si Spania, negocierile dintre Grecia si bancile finantatoare au esuat, iar euro se prabusea in raport cu dolarul american, la Bucuresti platforma de socializare Facebook facea prima victima.

În istoria lumii sunt destule exemple de incidente „scăpate de sub control” care duc la modificări de anvergură ale unor situaţii care păreau blocate definitiv.

În această categorie pare să se înscrie şi uciderea tânărului Vadim Pisari de către un militar rus din cadrul forţelor de menţinere a păcii din Transnistria.

În primul rând trebuie ca autorităţile Republicii Moldova să lămurească pe cât de repede posibil acuzaţiile aduse de ambasadorul rus. Trebuie să se ştie cu certitudine dacă diplomatul Moscovei a minţit atunci când a spus că Vadim Pisari era în stare de ebrietate şi conducea o maşină furată la momentul producerii acestei tragedii. Trebuie să se cunoască dacă militarul rus a respectat regulamentele cărora li se supune. Şi nu ar fi fost o idee rea să se verifice şi alcoolemia militarului rus, deşi acum este destul de târziu pentru o astfel de investigaţie. Cazul uciderii lui Vadim Pisari are nevoie să fie lămurit până la capăt.

Faptul că problema transnistreană este intrată pe agenda marilor puteri în anul 2012 mă face să cred că tragedia de la Vadul lui Vodă nu va rămâne fără urmări la un nivel mult mai mare decât se vede la o primă privire. În Transnistria - dar şi în cadrul relaţiei Berlin-Moscova - s-a acumulat în ultima perioadă o masă critică şi în curând vom vedea efectele acestor acumulări.

Pentru Familia Regală, anul 2011 a fost unul dintre cele mai bogați și mai însemnați din 1947 încoace. Regele sau membrii familiei au susținut treisprezece vizite publice în Europa, cele mai multe cu întâlniri la înalt nivel. Majestatea Sa și cu ceilalți membri ai familiei am fost prezenți în sate, comune, orașe mici și mari din România, încercând să încurajăm sau să dezvoltăm proiecte economice, civice, sociale, medicale, educaționale.

Palatul Elisabeta a găzduit peste o sută de primiri de organizații, asociații, instituții sau companii, administrații locale, reprezentanți ai guvernării și opoziției, diplomați, militari, oameni de știință, de artă, oameni de afaceri sau personalități din presă.

Regele Mihai a fost prezent, alături de Principesa Moștenitoare, la nunta Principelui William de Wales, atingând astfel recordul de participări la evenimente cu caracter de familie și de Stat în Marea Britanie: 1937 - încoronarea Regelui George al VI-lea, 1947 - nunta Principesei Elisabeta (actuala Regină) cu Principele Philip, 1981 - Nunta Principelui de Wales cu Principesa Diana, 1997 - Nunta de aur a Reginei și Principelui Philip, 2002 - Funeraliile Reginei Elisabeta, Regina Mamă și 2011, nunta regală a Ducelui și Ducesei de Cambridge.

Când a început războiul din Transnistria, tatăl meu dispărea cu zilele de acasă. Împreună cu mai mulţi consăteni din Antoneşti, mergea pe malul Nistrului, ca să nu se vadă că suntem puţini ori că nu ne interesează.

Din partea cealaltă a Nistrului, se auzeau împuşcături şi bubuituri, le auzeam chiar din Antoneşti, deşi Antoneştiul nu e chiar lângă Nistru.

Tata, ca şi alţi oameni care au păzit atunci malul nostru, nu a avut carnet de veteran al războiului. Nici nu l-ar fi interesat. Pentru că nu a participat după asta la război cu puşca sau pistolul. El era profesor de română şi a fost la locul lui exact când a fost nevoie de el. Oamenii care mergeau atunci la Nistru luau cu ei ce le pica sub mână: topoare, coase, araci, bâte. Poate că e de râs. Faţă de ei şi dacii erau mai înarmaţi.

Tata pleca la păzit Nistrul cu nunceagurile mele, pe care le făcusem după îndrumarea profesorului de sport. Era clar pentru toată lumea că nunceagurile sau topoarele sunt o glumă proastă faţă de o armă adevărată, dar oamenii îşi păzeau pământul cum ştiau ei, până se trezea şi statul.

Analistul Radu Tudor a făcut o analiză comparativă, plecând de la cartea “Falsificatorii”, scrisa de profesorulDinu C. Giurescu, despre cit de mult seamana marea masluire electorala din 1946 cu cea din 2012.

ASEMANARI IZBITOARE 1946-2012

1. Pe 1 Iunie 1946, Ministerul de Interne publica o decizie de reducere a personalului tuturor departamentelor si birourilor aflate sub controlul sau, invocind “unele dificultati bugetare” (Falsificatorii, Dinu C Giurescu)

Incepind cu Ianuarie 2011, la ordinul expres al presedintelui Traian Basescu, in Ministerul Administratiei si Internelor are loc o ampla reducere de personal, invocindu-se “ratiuni bugetare”, reconfirmata recent de CSAT. Masura poate afecta siguranta si corectitudinea alegerilor din 2012.
2. Pe 1 Decembrie 1946,Petru Groza inaugura ședințele noului Parlament unicameral al României. Groza a vorbit despre un nou tip de legislativ și punea accentua că era important “să fie liminat spectacolul trăncănelilor inutile și a ieșirilor personale din această Adunare, iar acești deputați să se dedice [...] unei activități intensive”.

Marian Lupu şochează printr-o supoziţie demnă de Dan Brown, ca să nu mai vorbim de Agatha Christie sau Georges Simenon. El a presupus că, la votarea preşedintelui din 16 decembrie, unul dintre deputaţi a folosit un pix cu „cerneală care dispare”. Exact ca Lenin în exil.

Pe urmele bifei dispărute

Se vede că preşedintele Parlamentului n-a uitat lecţiile de istorie din şcoala primară. Pe vremuri, învăţătorii le povesteau cu lux de amănunte octombreilor şi pionierilor cum Vladimir Ulianov, viitorul conducător al revoluţiei proletare, îi scria epistole din exil Nadei Krupskaia, folosind cerneală simpatică.

Ultima dovadă a dispreţului pe care preşedintele ţării îl acordă Parlamentului naţional este conţinută în afirmația făcută de Traian Băsescu în conferinţa de presă de la Cotroceni, după revenirea de la Bruxelles. „Am informat Comisia Europeană că aderăm la acord, dacă Parlamentul vrea altceva, e treaba lui”, zice preşedintele, arătând că nu-i pasă nici cât negru sub unghie de nimic din ce se petrece în ţară.

Nu vreau să discutăm aici despre cât de important și necesar ar fi acordul Parlamentului sau despre utilitatea unei dezbateri publice pe această temă, atât de sensibilă.

Ce vreu să observăm, este că Președintele a depășit cu succes faza în care se bătea cu Parlamentul, adică acea instituție populată cu parlamentari leneși, corupți și îmbuibați, ce pierd timpul și îl împiedică pe el, președintele-jucător să reformeze țara, după chipul lui șui. Acum, în locul eternelor dispute despre numărul de parlamentari sau despre necesitatea parlamentului unicameral sau bicameral, Băsescu ne arată că prima instituție a democrației românești i-a devenit cu adevărat inutilă.

Cei mai mulţi dintre privitori încearcă să identifice elementele de progres, stagnere sau chiar regres pe care Rusia le înregistrează în raport cu aşa numitele standarde democratice europene. Existenţa sau inexistenţa unor abateri de la regulile democratice generale, eventualitatea unor abuzuri înregistrate în desfăşurarea procesului electoral, limitarea posibilă a dreptului la libera exprimare şi controlul exercitat de către unele organisme ale statului asupra presei, raporturile dintre preşedinte şi primul ministru şi felul în care acestea sunt conforme sau nu cu prevederile constituţionale, toate acestea sunt atent monitorizate şi discutate în mediile occidentale.

Rusia este, deci, pe de o parte un important partener al Occidentului în jocul global, un partener fără de care, de pildă, Alianţa Atlanticului de Nord nu poate lua unele decizii semnificative, iar pe de altă parte tot Rusia reprezintă de multe ori pentru Occident o ţară care cu greu încearcă să se apropie de adolscenţa democraţiei. Sunt câteva lucruri care trebuie în mod clar precizate şi fără de care orice tentativă de înţelegere a evoluţiilor din societatea rusă, a dezvoltărilor pe care instituţiile statului le suportă în această ţară este imposibilă. Rusia nu are nicio experienţă istorică democratică anterioară anului 1991.

Statul rus a fost întotdeauna conceput ca o realitate autocratică, fie că este vorba despre autocraţia ţărilor, despre dictatura lui Iosif Isarionovici Stalin sau despre soluţia gerontocratică a lui Leonid Brejnev. Orice tentativă de modernizare, pe care statul şi societatea rusă le-au suportat, a fost impusă prin forţă, ca rezultat a unei decizii autocratice. Cazul cel mai cunoscut este cel al reformelor lui Petru cel Mare şi a felului în care acesta a reuşit să reorganizeze întreaga societate prin forţa autorităţii sale. În 1991, societatea rusă se găsea la capătul unei experienţe autocratice multiseculare şi a unei îndoctrinări bolşevice care durase mai bine de 80 de ani. Ideile reformiste, democratice şi europene, pe care o elită culturală şi politica le susţinea în Rusia anilor ,90, nu aveau deci suportul tradiţional al unei majorităţi consistente a poporului rus. Boris Elţân şi apropiaţi săi au încercat să aducă Rusiei instituţii şi aparenţe occidentale, fără a izbuti întotdeauna. De fapt eşecul regimului al cărui promotor era preşedintele Elţân s-a datorat enormelor probleme economice şi sociale pe care Federaţia Rusă le-a avut în acei ani.

Omul de afaceri român, care a investit şi în presa de peste Prut, crede că actuala criză politică de la Chişinău ar putea fi depăşită dacă politicienii moldoveni ar căuta un candidat din afara cercurilor politice

Dinu Patriciu este un nume pe care îl auzi nu doar la Bucureşti, New York, Londra sau Paris, ci şi la Chişinău. Dincolo de Prut, este cunoscut mai ales datorită companiei Rompetrol care a creat o reţea de benzinării şi în Republica Moldova. Între timp, cel mai bogat român a renunţat la afacerile cu petrol şi a investit în mass-media. Trustul pe care îl deţine, Adevărul Holding, a lansat anul trecut o ediţie moldovenească a celui mai citit ziar de referinţă din România. „Adevărul” este deja nr. 1 şi în stânga Prutului, iar colecţiile sale de cărţi se bucură de un uriaş succes. Ce crede Dinu Patriciu despre viitorul Moldovei, despre politicienii moldoveni şi despre alegerile prezidenţiale, despre Uniunea Europeană sau despre Rusia, dar şi despre criză, aflaţi dintr-un interviu acordat chiar celui care a coordonat proiectul editorial de la Chişinău.