19 ani de la moartea soților Aldea-Teodorovici
Nov 1st, 2011 | De | Categoria: Social
În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992 s-au stins din viață marii artiști ai neamului nostru - Doina și Ion Aldea-Teorodovici. Cei doi au decedat în urma unui tragic accident rutier care a avut loc la 49 de km de București, în apropierea localității Coșereni. În mașina se aflau patru persoane. Șoferul și însoțitorul au scăpat fără nicio zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate acestea autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.
Republica Moldova este țara a cărei populația descrește cel mai rapid din lume. Cel puțin așa afirmă BBC în aplicația instalată pe site, menită să calculeze al câtelea om din istoria lumii ai fost când te-ai născut. Calculele se bazează pe datele prezentate de Organizaţia Naţiunilor Unite.
Maşina trage pe dreapta în mijlocul câmpului. Dave mai agită o dată tubul de spray, după care iese în întunericul de afară. A ochit cu câteva luni în urmă un zid care delimitează nu se ştie ce în mijlocului unei pârloage din afara Buzăului. Alex şi Mişu îl urmează, păşind decis printre buruieni. A doua zi, toţi şoferii de pe ruta Bucureştiului vor putea să citească pe zidul cu pricina, negru pe alb, “Basarabia e România”.
În Moldova va fi creată o agenție specială, activitatea căreia va viza relațiile cu Diaspora moldovenească. Despre aceasta anunță Serviciul de presă al Guvernului. Potrivit sursei, Cancelaria de Stat va elabora cadrul normativ necesar creării Agenţiei pentru Diasporă, autoritate administrativă subordonată direct Guvernului şi responsabilă de elaborarea şi promovarea politicilor Republicii Moldova în domeniul migraţiei, precum şi de asigurarea legăturii dintre statul Republica Moldova şi cetăţenii săi aflaţi pese hotarele ţării.
Pe noi ne supără o astfel de atitudine a unor fraţi de peste Prut. Această supărare are un anumit temei. Este a mirării că, aflaţi în robie rusească aproape 200 de ani, am reuşit să ne păstrăm graiul (fie cam pocit pe alocuri), obiceiurile strămoşeşti, tradiţiile, portul, atunci când peste o sută de popoare mici au fost înghiţite, asimilate de fostul Imperiu Rus şi, ulterior, de celălalt imperiu - u.r.s.s. Nu au dispărut fizic, ci, fiind asimilate într-un mod sălbatic, în mod asiatic, s-au transformat treptat în ruşi (avem şi printre noi destui români basarabeni transformaţi în ruşi).
Avea sau nu avea dreptate Voronin când spunea: „criminalitatea va creşte” odată cu venirea „opozâţâiei” la putere? Eu zic, mai curând ziceam, că oamenii aceştia, politicienii de la putere, dacă şi au vreo legătură cu lumea criminală, păi, doar una economică. Mai colea un atac raider, mai ici lichidează o firmă, iar la prânz „prihvatizează” o companie de stat. Pe când Voronin se referea la bandiţii care aleargă ziua în amiaza mare cu pistolul şi trag unii în alţii. Mi-am zis în barbă: poveşti de speriat babele de la ţară. M-am gândit pentru mine, iarăşi fostul Dictator bolboroseşte idioţenii fără de care nu poate şi pace. Însă ceea ce s-a întâmplat în Chişinău m-a pus serios pe gânduri.
Republica Moldova a fost lovita de seceta in primele doua saptamani ale lunii septembrie, dupa cum arata datele oficiale facute publice de meteorologi.
Doi cetateni ai Republicii Moldova, dati in urmarire internationala, sustin ca le-au fost incalcate mai multe drepturi in timpul procesului, in Romania. Vasile Rodidel, condamnat la 15 ani de inchisoare pentru ca a pus la cale asasinarea unui partener de afaceri, si Dumitru Chetreanu au dat statul roman in judecata, anunta Adevarul, citat de Ziare.com. Interlopul Vasile Rodidel, condamnat la 15 ani de inchisoare, si “locotenentul” sau, Dumitru Chetreanu, care a primit 14 ani de inchisoare, au cerut 350.000 de euro daune morale de la statul roman. Cei doi basarabeni, acuzati ca au pus la cale asasinarea ieseanului Tiberiu Cristodorescu, s-au adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) intrucat sustin ca nu le-au fost respectate mai multe drepturi de Parchetele si instantele din Romania.