Comuniştii au pierdut, opoziţia încă nu a câstigat

Jul 31st, 2009 | De basarabialazi.ro | Categoria: ANALIZE & OPINII, Stirea Saptamanii

Autor: Valeriu  Caţer

Comuniştii au pierdut alegerile. Chiar dacă opoziţia (încă) nu le-a câştigat. Le-au pierdut chiar dacă numărul de mandate pe care le vor deţine în viitorul Parlament fac încă un scrutin anticipat aproape inevitabil.

Comuniştii au pierdut pentru ca i-au tratat pe moldoveni de fraieri, minţindu-i cu neruşinare şi imaginându-şi că vântul acestei „prostii moldoveneşti” le va sufla mereu în pânze. S-au crezut inegalabili în arta de a manipula, fără să ţină seama că oamenii nu pot fi prostiţi la nesfârşit şi că minciuna se va întoarce împotriva lor înşişi, lovindu-i cu bâta (votul) cetăţeanului sictirit.

Diferenţa dintre rezultatele exit poll-ului şi cele ale numărătorii oficiale a voturilor îmi confirmă că partidul lui Voronin a furat şi pe 5 aprilie, cum a furat şi acum, nu mai mult de 4-5 procente însă. La propriu, la urne. Mai mult n-au îndrăznit, prea ar fi bătut la ochi. Votul morţilor, urna mobilă, votul multiplu şi alte găinării de acelaşi fel - atunci le-au fost de ajuns, dar acum nu i-au mai ajutat la nimic. Deci nu vorbesc aici despre monopolul asupra mijloacelor de informare în masă, despre banii publici sau aparatul poliţienesc represiv, pe care le-au folosit fără jenă ca să-şi asigure o victorie decisivă, viciind oricum rezultatul votului, dar fără prea mult folos după cum se vede.

Majoritatea lor, a comuniştilor, îşi muşcă azi probabil coatele pentru că au menţinut aparenţa unei democraţii, lăsându-i pe moldoveni să-şi manifeste vrerea măcar o dată la patru ani, şi nu au aliniat regimul la cel din Rusia, Belarus, Turkmenistan sau de pe aiurea, unde până şi alegerile s-au transformat de mult într-un circ ordinar.

Ce scârbă o fi acum pe capul lui Voronin c-a fost lipsit de ocazia de a mai fi felicitat încă o dată, dis-de-dimineaţă, de Putin şi Medvedev pentru victoria în alegeri?!

Marele învingător al acestor alegeri - place asta sau nu, n-are importanţă - este Marian Lupu şi PD pe care a ajuns să-l conducă. E azi arbitru. E pe cal alb. Îi ţine în şah pe liberali şi le poate da oricând mat comuniştilor. De el sau, poate, de interesele celor pe care le are depinde cum evolua lucrurile în viitorul apropiat. Lupu rămâne oricum suspect de alianţă cu comuniştii, el sau alte personaje din partidul său care nu sunt în nici un caz stingherite de existenţa unor principii pot uşor transforma şubreda victorie a opoziţiei într-o jenantă cel puţin înfrângere. Nu poarta nici un fel de responsabilitate politică în faţa alegătorilor săi, care, în cea mai bună parte a lor, sunt la fel ca şi el foşti susţinători ai comuniştilor. Poate însă oferi opoziţiei şansa de a guverna în următorii patru ani, ademenindu-i în tabăra sa pe câţiva dintre foştii deja săi colegi de partid şi aduce astfel voturile care nu ii ajung pentru ca, alături de liberali să aleagă un nou şef al statului. Care ar putea fi preţul rămâne încă să vedem, dar doritori să-şi ofere serviciile - sunt convins - se vor găsi. Oportunismul va rămâne încă multă vreme la modă în Moldova.

Totodată, celelalte trei partide - PLDM, PL şi AMN - ar trebui să fie recunoscătoare tinerilor, celor care s-au îndemnat cu înverşunare aproape unul pe altul pe Net, în curtea universităţilor, pe stradă sau pe terasa la o bere să renunţe la vacanţe ca să meargă la vot, celor care au ajuns să-şi ameninţe părinţii că vor lăsa totul baltă şi se vor căra la mama naibii dacă-i vor aduce în situaţia să mai trăiască patru ani sub comunişti. Şi ar mai trebui să înţeleagă cele trei partide liberale că aceşti tineri vor fi mult mai necruţători cu greşelile şi trădările lor, decât au fost cu cele ale comuniştilor. Pentru că de la comunişti n-au aşteptat şi n-au cerut nimic, pe când în liberali şi-au pus speranţele. Este un credit de încredere care trebuie onorat în deplină măsură. În caz contrar, vor avea soarta PPCD-ului şi a lui Iurie Roşca.

Aşa sau altfel, comuniştii nu vor mai reveni. Agonia lor va fi posibil îndelungată şi vor mai reuşi desigur să bage suficiente beţe-n roate celor care le-au administrat o pilulă atât de amară pe 29 iulie, dar vremea joacă oricum în defavoarea lor.

Din Chişinău, pentru BasarabiaLaZi

Cuvinte cheie: ,