Presedintele Germaniei, Horst Kohler, a demisionat in urma unor declaratii.

Criticile opiniei publice, ale presei si ale societatii civile l-au determinat pe Kohler sa isi anunte demisia dupa ce afirmase ca o tara precum Germania, a carei economie se axeaza mult pe exporturi, trebuie sa aiba in vedere ca interventiile militare sunt necesare pentru sustinerea intereselor (economice) nationale.

In acest context, misiunile germane militare din Afganistan au fost reinterpretate, privite din alt unghi si au capatat un alt sens.

Imaginea care a luat nastere din declaratia nefericita a lui Kohler, suprapusa peste istoria relativ recenta a Germaniei, a facut ca presedintele Germaniei sa nu mai aiba de ales.

Pentru ca reprezinta o tara unde politicienii suporta consecintele vorbelor si faptelor lor, unde principiile nu exista doar in retorica de microfon, unde asemenea gafe si devieri de la linia decentei si normalitatii morale sunt sanctionate strict, Horst Kohler si-a prezentat demisia.

Motivele si factorii psihologici care l-au determinat pe presedintele Germaniei sa isi incheie astfel cariera reprezinta, in ansamblu, oricum ar fi interpretate, un gest de onoare.

Sa revenim in tara. In Romania. Sa nu luam la rand politicienii aflati acum la putere. Sa nu ii reamintim premierului Boc declaratiile contradictorii legate de criza, de revenirea si intoarcerea la cresterea economica si apoi, iarasi, caderea abrupta in colpas si faliment. Sa nu ii reamintim lui Videanu ca de fiecare data cand a vorbit despre economie a fost mai optimist decat orice adolescent indragostit. Sa ne limitam la un fapt istoric consemnat ca atare in perioada recenta, la cel mai inalt nivel. Presedintie.

Sa ne reamintim un fragment din discrusul lui Traian Basescu, din 15 septembrie, din Parlamentul Romaniei. Atunci, presedintele nostru isi prezenta realizarile primului sau mandat.

“Patru din cei cinci ani ai mandatului meu au fost caracterizati de o crestere economica fara precedent in istoria contemporana a Romaniei. Cu privire la evolutia veniturilor populatiei si a cresterii nivelului de trai, Comisia Nationala de Prognoza releva urmatoarele date.

In perioada 2004 - iulie 2009 s-a realizat o consistenta crestere a salariilor si a pensiilor. Astfel, salariul mediu brut a crescut de la 818 la 1901 lei, pensia medie de asigurari sociale de stat a crescut de la 232 la 714 lei, iar pensia medie de asigurari sociale in agricultura a crescut de la 74 la 301 lei.”

In urma cu doar cateva luni, practic presedintele se lauda cu cresterile salariilor si pensiilor inregistrate in perioada mandatului sau. Cresteri realizate sub carma lui Tariceanu, o jumatate de mandat alaturi si de PD, cealalta jumatate doar cu liberali si ajutorul nedeclarat (din Opozitie) al PSD.

Bilantul presedintelui trebuia sa convinga, nu atat parlamentarii, cat natiunea. Iar cresterile bugetare erau bune, nu mai erau nici liberale, nici nesimtite. Bugetarii atunci nu mai erau pentru Traian Basescu nici omul gras cocotat in spatele slabanogului privat, nici sistemul bolnav ce trebuie rapid operat si taiat de cutitul Boc.

La doar cateva luni aceleasi realizari ale sistemului bugetar, cresterile salariilor si pensiilor, deveneau brusc si neasteptat dusmanul statului roman. Ele se preschimbau astfel in ochii si mintea aceluiasi presedinte, care insa avea acum alte motive si alte scopuri. In mod normal, pentru sistemul de valori al lui Basescu, aeleasi cifre devin din benefici - malefice.

Trebuia sa fie gasiti vinovatii falimentului statului, altii decat mmbrii partidului de guvernamant, pe cat posibil.

Si mai pe scurt, fiindca trebuia sa plateasca cineva pentru derapajele economice, iar acei altii trebuia sa fie oricine numai democrat liberalii nu, astfel au fost scosi din jobenul lui Basescu liberalii si social democratii. Truc realizat pe baza acelorasi date cu care presedintele se lauda in septembrie, in ajunul campaniei electorale.

In acest punct avem raspunsul la intrebarea de ce nu este Traian Basescu neamt. Raspunsul? Din aceleasi motive pentru care Romania nu va pasi niciodata pe urmele Germaniei, iar criza noastra nu va fi decat o minciuna eterna in legatura cu propriile noastre slabiciuni, lipsuri si lasitati.

Iar daca am ajuns in campania electorala, mai are sens sa facem alte investigatii, din moment ce avem declaratiile si confesiunile lui Berceanu? In esenta, asa cum ii place ministrului Transporturilor sa prezinte marile probleme ale politicii, campania electorala la care a luat parte si partidul domniei sale si candidatul pe care acesta l-a sustinut, respectiv Traian Basescu, a fost “o minciuna prin omisiune”.

In sensul in care nu a existat un partid atat de “sinucigas” care sa iasa si sa spuna ca este “extraordinar de rau si ca ne ducem spre prapastie”.

Este pacat sa incercam sa comentam in plus declaratiile acestor oameni. Simpla lor apropiere si comparatie cu exemplul presedintelui german ne arata distanta si prapastia fata de lumea civilizata. Si nu numai.

Ne demonstreaza si felul in care noi putem fi pacaliti si prostiti, fara sa sanctionam niciodata greselile lor. In acest caz, se pare, ne meritam perfect unii pe altii.

Sursa: ziare.com