Dueluri, nopţi petrecute cu “moguli”, filmuleţe compromiţătoare, jurăminte strâmbe, cu mâna pe Biblie, adieri de parfum de femeie, toate s-au încheiat tot cu o noapte memorabilă- cea în care România era revendicată de doi preşedinţi. Alegerile prezidenţiale au pus capăt unui an turbulent, traversat de tot soiul de războaie politice.

Deznodământul scrutinului prezidenţial din 6 decembrie a adus o consolidare a poziţiilor deţinute de principalii actori: preşedintele-jucător Traian Băsescu a fost reconfirmat în funcţia supremă în stat, iar învinsul Mircea Geoană şi-a întărit imaginea publică de ..”prostănac”, ratând marea şansă de a câştiga alegerile, în pofida susţinerii masive pe care a avut-o.

În mijlocul “poporului” sau pe culmile populismului

Deşi era de domeniul evidenţei că va candida pentru un nou mandat, în numele PD-L, Traian Băsescu a adoptat tactica amânării la nesfârşit a anunţului privind înscrierea în cursa electorală. Pe tot parcursul anului, s-a aflat însă în turnee electorale, folosindu-se de avantajele pe care i le ofera statutul de preşedinte în funcţie: de la banii Administraţiei Prezidenţiale (bugetul a fost dublat pe anul 2009, în pofida problemelor economice şi a discursului său referitor la necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, necesitate invocată ca argument pentru desfiinţarea Senatului), până la ieşirile publice prin care sancţiona sistemul „ticăloşit”, de la înălţimea funcţiei supreme în stat, lacrimilie vărsate la încheierea oficială a misiunii militare în Irak, rolul jucat în desemnarea premierului şi până la dreptul de a convoca referendumului.

Campania sa a fost dominată de un profund populism, ce a culminat şi cu maniera în care şi-a lansat oficial candidatura: dacă alţi competitori au pus în scenă spectacole electorale, la Palatul Parlamentului (PNL) sau hangare (PSD), Traian Băsescu şi-a făcut intrarea în cursă din mijlocul …poporului. Specialist în băi de mulţime, Băsescu şi-a anunţat candidatura în timpul unei întâlnirii cu fermierii, la Sânnicolau Mare, judeţul Timiş.

Întrebat de ce candidează, Băsescu şi-a făcut singur antireclamă, declarându-se nemulţumit de primul mandat. „Vreau să mai încerc o dată”, spunea preşedintele. De altfel, pe parcursul campaniei, el a evitat confruntările şi răspunsul la întrebarea fundamentală: „Ce aţi făcut în ultimii cinci ani?”.

Cu căciula în mână la Grivco

În lipsa unui bilanţ onest şi lipsei de proiecţii asupra viitorului posibil mandat, discursul său electoral a fost construit pe o singura idee: aceea că nu vrea să lase ţara pe mâna lui Iliescu, Vanghelie, Hrebenciuc şi a mogulilor Dinu Patriciu, sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu. Cu alte cuvinte „votaţi anti-PSD”. El a speculat astfel „amnezia” unei părţi a electoratului, trecând sub tăcere faptul că, în umră cu numai un an, făcea guvernul visului său cu Iliescu, Vanghelie şi Hrebenciuc. Cât despre mogulii cei răi, discursul său a uzat de mecanismele simple ale propagandei utilizate şi de comunişti şi mai apoi chiar de Iliescu, în anii 90, asemănându-se izbitor cu sloganurile de tipul „nu ne vindem ţara moşierilor” sau, mă rog, mogulilor.

Printre greşelile memorabile s-a numărat chiar invalidarea propriului discurs: pe final de campanie, într-o nefericită prestaţie prezidenţială televizată chiar la postul unui mogul, Băsescu se trezeşte mărturisind că, în urmă cu cinci ani, „mergea cu căciula în mână” la Grivco, pentru a cerşi, cum se subînţelege, voturile lui Dan Voiculescu, în vederea unei majorităţi.

În ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii de seamă ai „sistemului ticăloşit” de care a promis că va apăra poporul, printre primele isprăvi comise de proaspăt reînscăunatul preşedinte Traian Băsescu figurează două apeluri telefonice: unul către fostul premier „petro-liberal” Călin Popescu Tăriceanu, aflat în strânsă legătură cu „grupuri mafiote”, şi altul către Ion Iliescu. Doritor de „reconciliere”, unuia i-ar fi cerut să aducă PNL la guvernare, peste capul lui Crin Antonescu, altuia să îi dea voie lui Marian Sârbu să intre în guvern, peste capul lui Mircea Geoană.

Un preşedinte pentru liniştea dumneavoastră revine

Purtând povara poreclei iliesciene, liderul PSD Mircea Geoană a încercat să facă faţă posturii de principal contracandidat al lui Traian Băsescu, în care a fost plasat de maşinăria unui mare partid. Pentru că altfel, aşa cum avea să arate şi campania, principalul adversar al candidatului PD-L a fost mai curând liberalul Crin Antonescu, acesta din urmă fiind însă lipsit de mecanismele de partid necesare pentru a avea şansa unei victorii. Între cele două tururi de scrutin, Mircea Geoană a lăsat adesea senzaţia că el se află la remorca liberalului, descalificat în turul I, dar cu o zestre electorală de peste 20%.

Lipsit total de charismă, spontaneitate, inteligenţă politică, încremenit într-un discurs învăţat pe de rost în lungile repetiţii cu ai săi consilieri americani, Mircea Geoană a interpretat un rol care să i se potrivească cât de cât: acela al posibilului preşedinte diplomat, echilibrat, cel care este un mediator capabil să reunească partidele în jurul unui proiect importat de la PNL şi denumit proiectul Johannis.

„Criză, numele tău este Băsescu. Dezbinare, numele tău este Băsescu. Eu sunt cel care aduce pacea şi concordia de care România are nevoie”, aceasta este sinteza mesajului cu care Geoană a atacat porţile Palatului Cotroceni. În vreme ce candidatul PD-L tuna şi fulgera la adresa ticăloşilor din politică, a parlamentarilor care trebuie împuţinaţi şi a mogulilor, Geoană vorbea despre locuri de muncă, sprijinirea micilor întreprinzători prin măsuri anticriză şi consens politic. Un discurs pozitiv care, teoretic, ar fi trebuit să aibă câştig de cauză. Imaginea de pacifist a fost însă atacată de PD-L care a făcut trimitere la sloganul cu care Iliescu a câştigat alegerile din 2000-„Un preşedinte pentru liniştea dumneavoastră”- amintind că liniştea aceea a devenit mediul propice al abuzurilor guvernării Năstase.

Când Iliescu apare, soarele apune pentru Geoană

Dar pesediştii au călcat strâmb chiar de la deplasarea la Biroul Electoral Central: eroare de strategie, Mircea Geoană a mers să îşi înscrie candidatura, avându-l de-a dreapta sa pe Ion Iliescu, prilej cu care acesta i-a înmânat simbolic ştafeta şi a evocat zilele cu soare din anii 90.

Greşeala a fost speculată la maximum de Traian Băsescu, pe toată durata campaniei. Staff-ul PSD a încercat să minimzeze impactul, rugând-l pe Iliescu să nu mai apară alături de Mircea Geoană, tot aşa cum în tabăra PD-L Elena Udrea a fost forţată şi ea să facă un pas înapoi, din lumina reflectoarelor.

Nefericit a fost şi deznodământul episodului Timişoara, atunci când Mircea Geoană, care nu se delimitase de Ion Iliescu, a recurs la un gest simbolic ce s-a dorit a fi o altă condamnare a comunismului. Proteste stradale au umbrit semnarea acordului prin care primarul PNŢCD Gheorghe Ciuhandu îşi declara susţinerea faţă de PSD, alături de PNL, acţiune ceea ce s-a dorit a fi reconcilierea istorică dintre stânga şi dreapta, împotriva unui Traian Băsescu cu tendiţe autoritare.

Lovirea unui copil şi vizita la mogul

Asaltul asupra Cotroceniului a fost însă marcat, paradoxal, de fuga principalilor protagonişti- Traian Băsescu şi Mircea Geoană, de confruntări. Au existat doar trei dueluri: Traian Băsescu-Crin Antonescu, Traian Băsescu-Crin Antonescu-Mircea Geoană şi fatal confruntare Traian Băsescu şi Mircea Geoană.

Aluzia candidatului PD-L la adresa soţiei lui Crin Antonescu, deşi negată de autor, a făcut parte din registrul sordid al campaniei.

Un alt episod important a fost difuzarea unui filmuleţ în care Traian Băsescu este surprins lovind un copil, în timpul unui miting electoral din 2004. Dezvăluirea făcută de „mogulul” Dinu Patriciu s-a lovit de tentativele disperate ale staff-ul PD-L de a convinge publicul că totul este o diversiune, un trucaj. Cu toate acestea, Băsescu avea să admită implicit faptul că a bruscat băiatul cu dosul plamei, la confruntarea finală, atunci când, cu mâna pe Biblie, a jurat doar că nu a lovit copilul în plex sau cu pumnul.

Fiecare confruntare are însă momentele ei cheie în care învingătorul punctează decisiv: în 1996, Emil Constatinescu îşi loveşte adversarul cu întrebarea „Dle Iliescu, credeţi în Dumnezeu?”; în 2004, Traian Băsescu îl dezarmează pe Adrian Năstase cu reflecţiile sale asupra dramei poporului român de a alege într doi foşti comunişti; în 2009, Traian Băsescu îl doboară pe Mircea Geoană cu întrebarea „Ţi-a plăcut azi-nopate la SOV?”. Vizita candidatului PSD la Sorin Ovidiu Vîntu, în noaptea dinaintea confruntării finale şi incapacitatea de a riposta a fost eroare care l-a costat pe Mircea Geoană preşedinţia.

În noaptea alegerilor, exit-poll-ul INSOMAR îl dă câştigător pe Mircea Geoană, la distanţă mică faţă de adversar. Liderul PSD se bucură de presupusa victorie, iar, în paralel, la sediul PD-L, Traian Băsescu se proclamă şi el învingător. Voturile din diaspora îl fac pe acesta din urmă preşedinte, iar demersul PSD de contestarea a alegerilor la Curtea Constituţională se soldează cu un eşec.

Bătălia post-alegeri

Dacă cei doi au obţinut o reconfirmare, pentru unul dorită, pentru altul nefericită, cel care a fost confirmat cu acest prilej a fost liderul liberal Crin Antonescu. Prea puţin cunoscut la debutul cursei electorale pentru publicul larg, în pofida prezenţei sale constante în politică, încă din 1990, preşedintele PNL a reuşit să se valideze ca lider naţional.

În vreme ce Traian Băsescu este eliberat de presiunea electorală de a obţine un nou mandat, provocarea pentru 2010 a candidaţilor învinşi în alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, este aceea de a-şi păstra sau consolida postura de preşedinţi ai partidelor lor, însă marea bătălie se va da între cei doi pentru câştigarea „legitimaţiei” de lider al opoziţiei.

Autor: Roxana PREDA

Sursa: Evenimentul Zilei