De două zile Chişinăul este în „fierbere” - capitala e zguduită de proteste anticomuniste de amploare, iar informaţiile vehiculate în presă sînt contradictorii. Astfel, unele mijloace de informare în masă acreditează ideea că acestea ar fi organizate de opoziţie, altele - cred că în spatele lor stă miliardarul Gabriel Stati (care este în relaţii ostile cu oficialii de la Chişinău), cea de-a treia categorie - bănuiesc că aici ar fi implicată România, a patra categorie suspectează forţe din Occident, care, se presupune, ar fi organizat anterior „revoluţii” în Georgia şi Ucraina, iar a cincea categorie - susţine că protestele sînt inspirate şi finanţate de capi ai lumii interlope, care ar fi investit enorm în campania electorală şi sînt dezamăgite de rezultatele alegerilor. Care, totuşi, este adevărul?

Cu siguranţă, se poate spune că, în cazul protestelor de la Chişinău, este valabilă afirmaţia: Revoluţia o fac romanticii, dar profită de rezultatele ei canaliile. Pentru cei care au urmărit cronologia evenimentelor cu atenţie de la început, dar şi situaţia ce a precedat aceste proteste, este clar că nici unul din cele cinci scenarii descrise de presa de la Chişinău nu este real. Protestul într-adevăr, în primă fază, a fost conceput drept o modalitate de transmitere a unui mesaj comun împotriva fraudelor masive ce au avut loc în alegeri. Iar cei care l-au pornit au fost tinerii, în spatele cărora nu a stat nimeni.

În timpul zilei de luni, aceşti tineri, au folosit intens Internetul şi s-au îndemnat reciproc să iasă seara în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a-şi exprima protestul vizavi de fraudarea alegerilor. Ulterior, aceşti tineri singuri au recunoscut că rezultatul acţiunii lor a depăşit toate aşteptările - în Piaţă au ieşit peste cinci mii de tineri, pe cînd ei mizau doar pe maximum cîteva sute. Ştirea că în Piaţă a început „revoluţia” s-a răspîndit repede prin capitală şi în decurs de cîteva ore numărul protestatarilor s-a triplat. A doua zi - în Piaţă erau deja circa 30 de mii de oameni, mulţi dintre care nu mai erau ghidaţi de conştiinţă civică, drepturi politice şi cetăţeneşti etc., ci de setea de a distruge. Anume aceşti oameni (care, nu este exclus, au fost intenţionat plasaţi de anumite forţe în rîndurile protestatarilor) au redus practic la zero efortul tinerilor de a se opune fraudării alegerilor. În decurs de cîteva ore, protestatarii, din luptători pentru o cauză nobilă, s-au transformat, în ochii opiniei publice (în special, a celei de peste hotare), într-o mulţime de vandali, care fură, distrug etc. Astfel, în seara zilei de marţi, trecătorii stăteau şi priveau cu nedumerire cum grupuri de persoane scoteau din Parlament computere, mobilă, alte bunuri, pe care le duceau în direcţie necunoscută. Alte grupuri, între timp, aruncau pe geamuri arhivele Parlamentului, mobilă etc., cu care făceau ruguri imense în faţa Parlamentului. Iar incendierea fără sens a mai multor birouri ale Parlamentului, la un moment dat, chiar a provocat indignarea oamenilor ce priveau din stradă acest spectacol.

În timp ce grupuri de persoane (maximum o sută de oameni) distrugeau totul în Parlament, în Piaţa Marii Adunări Naţionale avea loc un miting de amploare cu participarea a cîteva mii de persoane. Astfel, s-a văzut clar că protestatarii de fapt sînt două tabere diferite - acei care într-adevăr au ieşit în Piaţă pentru a-şi cere drepturile şi acei care au venit cu un scop bine definit - de a distruge, de a se pricopsi şi de a discredita acţiunea propriu-zis. Cei din urmă şi-au atins în mare parte scopul. Or, liderii de opoziţie, persoanele ce au iniţiat protestele şi o mare parte din opinia publică naţională şi internaţională s-au desolidarizat cu acţiunile din centrul Chişinăului. Astfel, o amplă mişcare populară, care s-ar fi putut solda cu schimbări calitative pentru societatea moldovenească, a fost în mare parte compromisă.

Protestele continuă, dar ceea ce a fost iniţial nu mai este. Nu este exclus că protestele vor lua amploare, dar, pentru ca ele să se soldeze cu succes, e necesar de efectuat de urgenţă schimbări. În primul rînd, de ordin organizatoric. Protestatarii trebuie să formuleze un mesaj clar şi revendicări concrete. În al doilea rînd, se impune desolidarizarea protestatarilor cu acele elemente distructive care le-au compromis efortul. Numai în acest caz, ei vor reuşi să recîştige încrederea masivă a maselor, susţinerea directă a celor mai influente partide de opoziţie. Or, acestea sînt condiţii obligatorii pentru o ofensivă de succes. Dacă, desigur, protestatarii îşi doresc acest lucru.

Igor Volniţchi, din Chişinău pentru BasarabiaLaZi