Intenţia Alianţei pentru Integrare Europeană de a desfăşura, în luna aprilie, un referendum în problema simplificării procedurii de alegere a şefului statului de către Parlament, nu numai că nu a adus o claritate privind evoluţia din continuare a situaţiei şi nu a calmat spiritele, ci, din contra, le-a încins şi mai mult. Opt formaţiuni politice, inclusiv trei cu prezenţă în Parlament (comuniştii, socialiştii şi „Acţiunea Democrată”), au respins categoric ideea acestui referendum, au acuzat Alianţa de uzurpare a puterii în stat şi au declarat că sînt gata să demareze ample proteste împotriva actualei puteri. Şi o bună parte a analiştilor politici, editorialiştilor şi experţilor au supus unor critice dure această intenţie a Alianţei. În rezultat, în societate s-a creat un puternic curent de opinie anti-Alianţă, care implică anumite pericole nu doar pentru partidele aflate în prezent la guvernare, dar şi pentru stabilitatea în ţară în general.

Situaţia este agravată şi de faptul că, chiar dacă au anunţat că este o decizie comună şi că vor face front comun în promovarea ideii referendumului, deocamdată, liderii AIE nu se grăbesc să facă acest lucru. Mai mult decît atît, schimbul de replici dintre unii lideri ai Alianţei imediat după anunţul privind referendumul din luna aprilie a lăsat senzaţia că pînă la armonie mai este o cale lungă.

Astăzi, se poate de spus cu certitudine că Alianţa are în faţă mai multe riscuri decît oportunităţi. Astfel, primul mare risc l-ar putea reprezenta elaborarea textului amendamentelor la Legea Supremă. Se ştie deja că partidele Alianţei au convenit de principiu că, Constituţia trebuie modificată astfel încît Preşedintele să fie ales mai uşor (cu 51 nu cu 61 de voturi), dar nu au discutat încă despre textul propriu-zis al modificărilor. Discuţiile la această temă ar putea fi o piatră de care liderii Alianţei se vor poticni, astfel devenind real pericolul ca pînă la referendum, în genere, să nu se ajungă. Or, ar fi naiv să credem că liderii partidelor din AIE iau în calcul doar situaţia de pînă la referendum. La sigur, fiecare dintre ei se gîndeşte şi la prerogativele pe care le va avea viitorul Preşedinte, la spaţiul de manevră pe care-l va avea Premierul sau Speakerul. Evident, în aceste condiţii fiecare va încerca să tragă jarul la turta sa şi, cu cît mai mult se va intra în detalii, cu atît mai real va deveni riscul unui nou impas politic. De data aceasta la nivel de Alianţă.

Chiar şi dacă acest prim mare risc va fi depăşit, Alianţa va fi pusă imediat în faţa unui alt risc, nu mai mic. Este vorba de Curtea Constituţională, care va trebuie să avizeze modificările la Constituţie. Asupra acestei instituţii deja planează suspiciunea că a devenit un instrument în mîinile Alianţei şi, chiar dacă nu vor recunoaşte acest lucru, judecătorii, încercînd să refacă imaginea, ar putea lua o decizie contrară planurilor Alianţei. Desigur, va fi identificată şi argumentarea juridică de rigoare. Nu e de neglijat nici acea presiune publică, generată de curentul anti-referendum, care, pe zi ce trece, devine tot mai mare şi pe care, la sigur, o vor resimţi şi judecătorii Curţii.

O adevărată provocare pentru Alianţă va fi şi capacitatea partidelor membre de a face front comun în campania pentru referendum. Şi aici mult va conta dacă Alianţa va face greşeala să anunţe din timp numele candidatului la funcţia de Preşedinte. Chiar dacă există Acordul AIE, care prevede că funcţia de Preşedinte urmează să o ocupe reprezentantul PD, partidele Alianţei trebuie să se abţină de la careva declaraţii concrete la această temă pînă la finalizarea campaniei pentru referendum. Nominalizarea, fie şi în treacăt, a reprezentantului oricărui partid la funcţia de Preşedinte, i-ar demobiliza pe membrii şi simpatizanţii celorlalte două partide. Prea mult timp aceste partide au concurat între ele, chiar şi fiind în aceeaşi coaliţie, ca acum membrii şi simpatizanţii lor să treacă atît de uşor peste toate supărările şi să accepte să facă campanie, ştiind din start că beneficiarul final va fi un reprezentant al formaţiunii concurente. Iar argumentele de genul „toţi vom avea de cîştigat”, „să salvăm Alianţa şi democraţia” nu prea ţin în astfel de situaţii. Pentru o campanie comună eficientă, susţinătorii partidelor Alianţei trebuie hrăniţi cu speranţa că partidul lor va fi cel care va cîştiga în ultimă instanţă.

Eşecul referendumului ar însemna nu doar sfîrşitul Alianţei, ci şi începutul unei mari reaşezări pe întreg eşichierul politic. După o perioadă de guvernare comună de mai bine de doi ani, marcată de instabilitate şi scandaluri politice, eşecul referendumului ar însemna ultimul argument că actuala conducere a Republicii Moldova nu are capacitatea de a asigura depăşirea crizei constituţionale. Iar aceasta „va lovi” serios în rating-ul tuturor partidelor Alianţei şi îşi va lăsa amprenta în alegerile parlamentare anticipate care vor urma, negreşit, după referendum.

Cel mai straniu este că  reuşita referendumului nici pe departe nu va asigura depăşirea crizei politice. Să presupunem că partidele Alianţei vor alege fără probleme Preşedintele (deşi, nimeni nu garantează că şi aici nu vor apărea anumite probleme, căci se ştie că nu doar numărul de voturi a fost cauza care a determinat nealegerea şefului statului în toţi aceşti ani). Va apărea altă problemă - cea a stabilităţii Guvernului. Şi tensiunile vor continua cu aceeaşi intensitate ca şi pînă în prezent. Or, în ultima perioadă am asistat la numeroase cazuri cînd Guvernul era atacat şi chiar şantajat de către acei care, în mod normal, ar trebui să-i asigure acoperirea politică. Odată ales şeful statului, unii deputaţi ai Alianţei ar putea deveni şi mai duri în raport cu Guvernul şi, dacă acum mai există anumite impedimente şi interese, în noile condiţii demisia Executivului va fi mult mai reală. Astfel, depăşind o criză constituţională, una politică, Alianţa ar putea deschide calea directă spre o criză guvernamentală, efectele căreia ar fi resimţite din plin de întreaga ţară.

În aceste condiţii, Alianţa şi-ar încheia de facto existenţa. Iar instaurarea unui nou Guvern ar fi posibilă doar cu ajutorul opoziţiei. Exact aşa cum, în condiţiile actuale, alegerea Preşedintelui e posibilă doar cu ajutorul comuniştilor. Şi dacă PCRM nu va dori să coopereze, vor urma alegeri anticipate. Adică, am ajunge exact în aceeaşi situaţie, numai că, dacă acum e nevoie de voturi pentru alegerea şefului statului, atunci va fi nevoie de voturi pentru instaurarea în funcţie a noului Guvern. Iar dacă opoziţia va coopera, vom avea o nouă putere, pentru că, la sigur, în noile condiţii două din cele trei partide ale Alianţei vor fi în opoziţie. Şi atunci se va alege praful din efortul depus pentru organizarea referendumului, care a avut la bază inclusiv şi argumentul privind necesitatea menţinerii Alianţei - unica garanţie a continuării cursului de dezvoltare democratică a Republicii Moldova.

Însă, cel mai mare risc care ameninţă acum Alianţa este posibilitatea destabilizării situaţiei politice. Dacă formaţiunile politice care şi-au anunţat intenţia de a organiza ample acţiuni de protest îşi vor duce planurile la îndeplinire, Alianţa se va pomeni în situaţia în care va trebui să depună eforturi pentru a calma spiritele şi nu-şi va putea îndrepta energia pentru a convinge oamenii să susţină referendumul. Astfel, mesajul de bază precum că referendumul ar aduce multaşteptata stabilitate politică şi-ar pierde sensul, iar riscul eşecului preconizatului plebiscit va fi unul iminent. Dacă se va ajunge în această situaţie, Alianţa va fi pur şi simplu impusă să caute o cale onorabilă pentru a bate în retragere. Şi posibilităţi reale în acest sens vor exista doar două: 1) Alianţa va declara că rezultatele referendumului vor putea fi aplicate doar de către viitorul Parlament şi atunci toţi se vor calma, crezînd că oricine dintre ei ar putea  beneficia direct de rezultatele plebiscitului; 2) Alianţa va miza, fără a recunoaşte deschis acest lucru, pe o decizie a Curţii Constituţionale, care s-ar putea opune iniţiativei de desfăşurare a referendumului (adică, ceea ce acum poate fi catalogat ca şi risc, ulterior s-ar putea dovedi salvare). Varianta refuzului benevol al AIE la referendum nu poate fi discutată, deoarece ea e egală cu un act de suicid politic.

Acum putem constata că  Alianţa a nimerit într-o situaţie complicată, din care-i va fi foarte greu să iasă cu faţa curată. Urmează să vedem cum AIE va gestiona o situaţie pe care singură a creat-o.

Dumitru Spătaru, TRIBUNA.md