Rusii dau ultimatum moldovenilor in problema vinurilor

Jul 21st, 2010 | De | Categoria: Economic

Rusia ar putea interzice importul vinurilor moldovenesti in urmatoarele 2 saptamani, daca Moldova nu va solutiona problema calitatii productiei vinicole. O declaratie in acest sens a facut medicul rus sanitar de stat, Ghenadie Oniscenco.

Oficialul a spus ca Rusia ar putea merge la acest pas deoarece in jumatate din loturile de vin moldovenesc au fost depistate substante novice, in special dibutilftalat.

“Daca in urmatoarele 2 saptamani situatia nu se va schimba si cu fiecare sticla de vin calitativ se va importa cate o sticla de vin de proasta calitate, vor fi introduse restrictii”, a avertizat Oniscenco.

“Daca in urmatoarea perioada Moldova nu va intreprinde nimic, vom lua masuri de interdictie pentru a nu impune organele vamale si laboaratoarele ruse sa constate o nesimtire evidenta. In primul rand, de ce sa riscam?”, a adaugat Oniscenco.

Potrivit acestuia, pana in prezent rusii au rebutat aproape un milion de litri de vin moldovenesc.

Oniscenco s-a arat indignat ca autoritatile moldovenesti nu intreprind masuri consisrente, insa “fac mult zgomot, ceea ce ar putea duce la interdictii si mai dure”.

“Putem concluziona ca, din perspectiva respectarii proceselor tehnologice si controlului calitatii, productia moldoveneasca de vin a revenit la nivelul din 2006″, a subliniat oficialul. In opinia lui, acest lucru reprezinta “o catastrofa economica, avand in vedere ca aceasta este ramura de baza” a economiei Moldovei.

In 2006, Rusia a impus Moldovei embargo la produsele vitivinicole, invocand ca acestea ar contine substante toxice. Din vara lui 2007, peste 40 de companii moldovenesti au trecut expertiza sanitar-epidemiologica pentru a relua livrarile in Rusia.

Potrivit lui Oniscenco, dibutilftalatul, care ar fi fost gasit in vinul rebutat, este un lichid transparent, cu un usor miros de fructe. Substanta face parte din categoria a doua de risc si provoaca hepatita toxica, fiind deosebit de periculoasa pentru sanatate daca ajunge regulat in organism.

Pe de alta parte, ministrul Agriculturii Republicii Moldova, Valeriu Cosarciuc, sustine ca vinurile moldovenesti sunt de calitate, la producerea lor fiind respectate toate cerintele impuse de Rusia in 2007. Niciunul din cei 15 indicatori prevazut in documentele transmise atunci de partea rusa nu face insa referire la substanta chimica dibutilftalat. Mai mult decat atat, Cosarciuc spune ca doza ce se contine in Muscatul moldovenesc este inofensiva, iar un om ar trebui sa bea 271 de tone de astfel de vin pentru a se otravi.

Interfax.ru citata de StireaZilei