Studiile pentru cablul electric submarin România - Turcia prind contur
Feb 15th, 2010 | De basarabialazi.ro | Categoria: EconomicColectarea datelor privind fezabilitatea va fi finalizată în luna mai
Cea pentru linia de interconexiune cu Moldova va fi gata în aprilie, iar cu Serbia în august
Unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare a interconexiunilor cu ţările vecine pe care Translectrica şi-a propus să-l realizeze până în 2012, Cablul submarin (HVDC Link 400 kV) România - Turcia, începe să prindă contur: trei studii de fezabilitate vor fi finalizate în perioada aprilie - august.
Apreciind că 2010 va fi “un an plin”, dar bun pentru companie, directorul Direcţiei de strategie corporativă al Translectrica, Răzvan Purdilă, a declarat ieri că studiul de fezabilitate pentru cablul electric submarin România - Turcia va fi finalizat în luna mai, cel pentru linia de interconexiune cu Republica Moldova în aprilie, iar cel pentru linia de interconexiune dintre România şi Serbia în luna august.
După finalizarea studiului de fezabilitate pentru cablul submarin, România şi Turcia vor face un anunţ internaţional pentru atragerea investitorilor interesaţi de acest proiect.
Proiectul privind o nouă interconexiune în cablul submarin “HVDC Link” este dezvoltat în comun de Transelectrica şi TEIAŞ, transportatorul turc de energie electrică, şi ar permite României, care dispune de un excedent de producţie, să vândă direct energie electrică pe piaţa deficitară a Turciei, fără a mai trece prin reţeaua Bulgariei, ţară care percepe taxe mari de tranzit.
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului electric submarin România - Turcia costă 1.241.826 euro, iar costurile vor fi suportate de Transelectrica în proporţie de 75%. Plăţile vor fi făcute prin transfer bancar, potrivit Transelectrica. Restul de 25% din costuri va fi suportat de Nuclearelectrica. Transelectrica şi firma Vattenfall Power Consultant AB din Suedia au semnat în iunie 2009 contractul de servicii pentru realizarea studiului de fezabilitate, inclusiv Studiul de Mediu şi Caietele de Sarcini, pentru proiectul cablului electric submarin România - Turcia (HVDC Link).
Fiecărei ţări îi revine construcţia staţiei de conversie de pe teritoriul său şi a porţiunii de cablu ce va tranzita platforma continentală.
Costurile de construcţie -de 400 milioane de euro
Prin cablul subteran ce va uni România de Turcia se va putea transporta energie electrică între Rusia, Ucraina, Moldova, România şi Turcia. Alte variante includ transportul de electricitate între Turcia, România, Polonia, Serbia şi Ungaria, iar studiul de fezabilitate urmează să stabilească şi alte posibilităţi de trasport al energiei între statele europene. Transportatorul turc de electricitate, TEIAŞ, partenerul Transelectrica în proiectul cablului submarin, nu poate efectua investiţii în afara graniţelor Turciei, astfel că va avea doar un rol de consultant tehnic în etapa de realizare şi aprobare a studiului de fezabilitate. Ideea realizării acestui proiect este mai veche, ea făcând obiectul unor înţelegeri preliminare între autorităţile din România şi Turcia şi are în vedere facilitarea comerţului cu energie electrică între cele două ţări, mai ales pentru satisfacerea nevoilor în creştere de consum de electricitate din Turcia, precum şi valorificarea potenţialului de producţie pentru export din România, potenţial în creştere semnificativă prin noile proiecte de tip “greenfield” din zona Dobrogea.
Transportatorul de electricitate are opt sucursale în Bucureşti, Bacău, Constanţa, Cluj, Craiova, Piteşti, Sibiu, Timişoara. De asemenea, în prezent, Transelectrica are şase filiale: OPCOM, Smart, ICEMENERG, Formenerg, ICE Service şi Teletrans. Acţionarul majoritar al Transelectrica este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Compania gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care este formată din 79 de staţii electrice de transformare, cu o capacitate de crica 35.506 MVA şi 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.
Sursa: Curierul National
