Cred că vă amintiţi de povestea-snoava-parabola lui Ion Creangă despre sfârâiac. Şmecherul humuleştean ştia ce ştia; şi noi, urmaşii-epigonii lui suntem martorii (chiar şi autorii) aceluiaşi fenomen când dintr-un boţ de aur până la urmă facem un sfârâiac, ca să nu zic un rahat. Dacă am pomenit de Creangă haideţi (eram să zic daţi, cum zic acum unele june telejurnaliste) să evocăm un episod din viaţa lui (politică).

La un moment anume, Creangă s-a dat în politică, cu liberalii, e adevărat, nu pe mult timp. Odată, la o adunare de partid, după ce s-a discutat ce s-a discutat şi s-a ajuns la votare, a fost întrebat: Domnule Creangă, dumneavoastră sunteţi pro sau contra? Marele răspopit de la Iaşi, după o pauză de gândire, a răspuns aşa cum numai el putea să răspundă: Eu sunt pentru contra(…)

Nici română, nici moldovenească.  Membrii comisiei pentru modificarea Legii Supreme au decis că denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova nu trebuie specificată în Constituţie. (…)