TRAGEDIE . A murit in urma unui grav accident rutier Andrei Savciuc - liderul moral al studentilor basarabeni in Romania.

Nov 10th, 2009 | De basarabialazi.ro | Categoria: Social, Stirea Saptamanii

“Dragi colegi, studenti basarabeni in Romania, ma adresez voua cu aceeasi libertate de spirit si va intreb:
Pentru ce ne-am lasat orasele, casele si mamele din Basarabia? Pentru ce am venit aici, dincoace de Prut? Pentru ce am ales sa facem o scoala la kilometri distanta?
Si nu fac retorica. Raspundeti-va la aceste intrebari.
Fratilor, daca vrem cu adevarat schimbari, de ce ramanem de cele mai multe ori impasibili si ignoranti? Daca vrem cu adevarat sa facem ceva pentru casele de la care am plecat, ce ne impiedica sa ne unim fortele si sa realizam un proiect al nostru, al tinerilor? In viata avem timp pentru a invata, a proiecta, a construi. Daca insa vom continua sa irosim timpul prin conflicte de orgolii si interese perfide, vom deveni o generatie de sacrificiu.
Si pana la urma nu avem nimic de impartit.
Dar avem de luptat IMPREUNA.”

Andrei SAVCIUC, www.andreisavciuc.wordpress.com

Asa ii indemna pe colegii studenti din Basarabia Andrei Savciuc, student de exceptie la Administratie Publica din cadrul SNSPA, lider al Uniunii Nationale a Tinerilor Basarabeni din Romania, initiator a numeroase proiecte, printre care O CARTE PENTRU BASARABIA…

Autostrada Bucuresti-Pitesti, duminica noaptea la intoarcerea spre Bucuresti din una din numeroasele vizite si actiuni din teritoriu ale organizatiei, o clipa de neatentie si vise spulberate. La volan se afla presedintele fondator al UNTB, Corneliu Radauta, pe locul din fata Andrei Savciuc, iar in spate un alt coleg, Ion Baietrau. Andrei a decedat pe loc, Ion se afla la spital in stare grava, iar Cornel a scapat fara leziuni, dar nici viata lui nu va mai fi la fel….

In rest, toate cuvintele sunt de prisos.

Echipa BasarabiaLaZi este profound indurerata si socata de veste, pentru ca Andrei a fost un colaborator de-al nostru, iar noi am incercat mediatizarea proiectelor sale.

Exprimam sincere condoleante familiei si tuturor tinerilor basarabeni care l-au cunoscut.

Recomandam tuturor s-ai cunosca idealurile vizitand blogul personal www.andreisavciuc.wordpress.com

Cuvinte cheie: